În urmă cu câteva zile vă prezentam câteva documente legate de rectificarea bugetară care urmează să fie supusă dezbaterii și aprobării plenului CL Tîrgu-Mureș marți, 30 august. Pe lângă sumele deja alocate, de ordinul zecilor de milioane de lei/an, se propune alocarea suplimentară a 4,8 milioane de lei către 4 cluburi sportive, deja abonate de ani de zile la banul public oferit discreționar, fără concurs de proiecte: ASA, BC Mureș, CS Universitar și City’Us.

Între timp a ajuns pe circuitul dezbaterilor din comisii și proiectul de finanțare a celorlalte cluburi sportive, care, net dezavantajate față de cele 4 numite mai sus, trebuie să meargă la concurs de proiecte.

Descarcă documentul

Deși POL a organizat pentru acest proiect inclusiv o consultare publică (evident singura întreprindere de acest fel), în urma căruia consilierul local Radu Bălaș a preluat opinia majorității și a dus-o în comisie, ea nu a fost luată în considerare. Totuși, putem observa câteva anomalii:

  • În timp ce 4 cluburi sportive primesc anual zeci de milioane de lei, alte 39 de proiecte de sport de performanță vor fi finanțate cu puțin peste 1 milion de lei.
  • Situația este încă și mai dezechilibrată dacă facem comparația cu sportul școlar, unde 27 de proiecte vor primi o finanțare totală de 125.000 de lei sau „sportul pentru toți” care se referă la sportul de masă, unde suma totală e de puțin peste 57.000 de lei pentru 11 proiecte.
  • Regulamentul de evaluare a proiectelor sportive transformă ideea de concurs de proiecte și o duce în derizoriu. De fapt, se evaluează doar procentul de bani din suma totală cerută pe care cluburile urmează să le primească, în funcție de punctajul acordat pe grila de evaluare. Grilă care și ea are multe lacune.
  • Ultima parte din document, e procesul verbal al ședinței de comisie și ne arată în ce hal se face administrație în era digitală, în orașul cu pretenții de pionierat în acest domeniu, în care edilul încerca mai ieri să ne vândă iluzii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>