Studiul e făcut astfel încât să reiasă că e mai bine ca parcările să fie concesionate, decât să fie trecute în administrarea Primăriei.

Concluzii pe scurt

1. Se vede de la o poștă că acest studiu poartă amprenta Tracia Trade.

2. Din informațiile găsite, firma care a întocmit studiul nu are experiență în domeniu.

3. Studiul încearcă să pară profesionist, dar din primele pagini rezultă că unicul lui scop este justificarea concesiunii.

4. Măsurarea gradului de ocupare a parcărilor s-a efectuat într-o perioadă cu circulație redusă și fără prezența turiștilor în oras, în realitate gradul mediu anual de ocupare este mult mai mare.

5. Se calculează/folosește un indicator de risc al afacerii ridicol de mare – 80.40%.

6. Estimarea veniturilor are la bază niște formule matematice corecte, suma obținută pare reală: 35.693.142,86 lei fără TVA.

7. Autorul introduce o constantă nouă, fără absolut nicio explicație: TOTAL VENITURI ÎNCASABILE 32 %, drept urmare veniturile estimate scad la 11.421.806 lei.

8. Încă din capitolul 4 se utilizează în calcule valoarea anuală a redevențelor încasate, deși această valoare se calculează abia în capitolul 5.

9. Creșterea valorii redevenței/loc de parcare are la bază exclusiv scumpirea tichetelor și a abonamentelor, cu procente cuprinse între 50% și 186%, iar creșterea valorii redevenței încasate de Primărie are la bază dublarea numărului de locuri de parcare taxabile.

10. Se propune extinderea nejustificată a zonei taxabile, pâna la Cocosul de Aur, Unic și strada Nicolae Bălcescu.

11. În studiu nu am găsit niciun cuvânt despre proiecte de viitor, de exemplu, construire de parcări sub/supraetajate, montarea unor sisteme de supraveghere video, înființare de parcari P+R etc.

12. Au existat în trecut nemulțumiri legate de activitatea firmei Tracia Trade și de nivelul scăzut al redevențelor încasate de municipalitate de pe urma concesionării activității de administrare a parcărilor, 500.000 lei/an, în condițiile în care, alte orașe obțin multe milioane anual din această activitate.

13. Studiul dorește să ofere soluții la această problemă, dar creșterea sumelor încasate de Primărie se dorește a se obține exclusiv de la comunitate, prin extinderea zonei taxabile (de la 2.311 locuri la 4.448) și scumpirea tarifelor cu până la 186%, fără să-i ofere populației nimic în schimbul tarifelor majorate, nici măcar în perspectivă.

Analiza pe larg:

Deși se știa de 8 ani de zile că în 21 ianuarie 2017 expiră contractul de administrare a parcărilor publice din oraș (încheiat în 2009 cu firma Tracia Trade), părea că municipalitatea nu este interesată de problemă. Așa s-a ajuns la situația actuală în care parcarea este gratuită în oraș.

Am aflat între timp că, totuși, în al 24-lea ceas s-a organizat o licitație pentru realizarea unui studiu de oportunitate privind concesionarea acestui serviciu. Suma prevăzută: 10.000 de lei. Foarte puțin pentru a putea elabora un studiu de o asemenea anvergură. Totuși, s-a găsit o firmă din oraș care a licitat și și-a adjudecat lucrarea. Să nu vă gândiți la o somitate în domeniul gestionării parcărilor. Este vorba despre Eventus Com Consulting SRL care, conform Ministerului Finanțelor, s-a înființat în septembrie 2014, are un singur asociat/administrator, nu are niciun angajat, iar cifra de afaceri pe tot anul 2015 a fost de 15.000 de lei. Conform aceluiași Minister, domeniul de activitate a acestei firme este: „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” (http://www.mfinante.gov.ro/infocodfiscal.html, CUI: 33634918).

Am căutat pe internet, firma respectivă nu are site, nu este prezentă pe Facebook, dar am găsit o referire că s-ar ocupa de design interior. După cum v-am spus, nu este o somitate în domeniu, dar măcar lucrează ieftin. Ieftin și bine, cum se zvonește prin Primărie, unde acest studiu este considerat unul foarte profesionist.

Dar, să-i acordăm pentru început o bilă albă și să analizăm un pic acest studiu care apare pe website-ul Primăriei chiar pe prima pagină (http://www.tirgumures.ro/pdf/studiu_final.pdf) și se pare că s-ar afla în dezbatere publică, urmând să se discute în Consiliul Local recomandările prezentate.

Avem în față un document în format PDF de 92 de pagini, format din 14 capitole și șase anexe. Impresionant aș zice, dacă nu ar apărea primele probleme: studiul nu este semnat, nu apare nicăieri cine l-a întocmit. În plus, lipsesc anexele 1, 3 și 4.

Capitolul I prezintă baza legală pentru concesionarea parcărilor publice. Nu avem ce comenta.

În Capitolul 2 ni se oferă un scurt istoric al parcărilor cu plată și imediat ni se prezintă niște argumente reunite sub titlul: “B. Necesitatea concesionarii serviciului”. Păi stați un pic, era vorba despre un studiu de oportunitate, cum să dai verdictul în capitolul 2 din 14?!

Tot de aici aflăm care este scopul:

d) Argumentul major al fiintarii si continuarii activitatii de administrare a parcarilor

cu plata este necesitatea de a asigura un cadru legal prin care orice proprietar auto

are dreptul de a avea acces la un loc de stationare in zona centrala a municipiului.”

Ok, am priceput. În alte orașe prin politica taxelor de parcare se urmăresc diverse obiective: dirijarea circulației, promovarea mijloacelor alternative de transport, reducerea poluării etc. La noi, doar asigurarea dreptului de a parca în zona centrală. Rețineți, zona centrală!

Capitolul 3STABILIREA OBIECTULUI DE ACTIVITATE A SERVICIULUI …in vederea elaborarii Caietului de sarcini in scopul administrarii serviciului de administrare a parcarilor publice cu plata”

Nu cred că asta a fost obiectivul studiului, dar mă rog…

În continuare găsim o analiză a gradului de ocupare a 65 de străzi din cele 89 incluse în perimetrul taxabil, majoritatea din zona 0 și 1 (tabel pag. 10-11). Această analiză s-a făcut prin 8-12 măsurători efectuate la fața locului, în perioada 9-20 ianuarie. Conform acestor măsurători ar rezulta un grad de ocupare cuprins între 51% și 95%. Trebuie să acceptăm aceste cifre, cu două observații: măsurătorile s-au efectuat într-o perioadă cu ninsori, când numărul mașinilor din trafic scade, iar în luna ianuarie numărul turiștilor prezenți în oraș tinde spre zero. În perioada verii, acest grad de ocupare creste cu siguranță.

Urmează niște recomandări pentru reorganizarea ariei taxabile în:

Zona 0 – zona ultracentrala caracterizata printr-un grad de ocupare mai mare de 90%

Zona 1 – zona centrala caracterizata printr-un grad de ocupare intre 65-90%

Zona 2 – zona invecinata centrului caracterizata printr-un grad de ocupare intre 45 – 65 %

În analiza prezentată, cea mai mică valoare a gradului de ocupare era de 51% . Deci, conform legilor matematicii (valabile inclusiv în Tîrgu-Mureș), este imposibil să obținem o medie a gradului de acoperire de 45%.

În continuare, ni se prezintă condițiile de care s-a ținut cont la propunerea ariei taxabile (ceea ce iarăși nu reprezintă obiectivul acestui studiu!).

Vezi imaginea cu harta și hai să analizăm dacă se respectă aceste condiții:

foto

– strazile sa aiba un grad de ocupare mediu mai mare de 50 % din locuri pentru

perioada orara analizata ( 8,00 – 17,00)” DA, nu există motive să nu acceptăm măsurătorile;

– strazile sa se constituie intr-un areal compact in jurul zonei centrale”FALS, după cum se vede în colțul din dreapta sus, există două zone distincte;

– nu exista zone de stationare regulamentara fara taxa de parcare in interiorul

acestui areal”FALS, vedeți zona mare hașurată, din colțul din stânga jos;

– parcarile cu plata sa nu afecteze cartiere rezidentiale”FALS, zona propusă cuprinde blocurile din jurul Policlinicii nr. 2, începutul Bulevardului 1 Decembrie 1918, zona Victor Babes, Piața Republicii etc.;

– sa existe strazi cu parcari gratuite la o distanta rezonabila fata de centru”FALS, distanța de la Unic, Litoral sau de la Cocoșul de Aur, până în Centru numai rezonabilă nu este.

Astfel, se impun cinci condiții, dar se propune o soluție care respectă doar una dintre cele cinci.

Dar gluma se îngroașă, urmează o propunere de 4.448 de locuri exploatabile, în creștere cu circa 90% față de numărul actual (2.310), împărțite pe zone:

  • zona 0 – cu 3 lei/oră – 310 locuri;

  • zona 1 – cu 2 lei/oră – 3233 locuri;

  • zona 2 – cu 1,5 lei/oră – 905 locuri.

La sfârșitul acestui capitol ni se prezintă părțile implicate în gestionarea parcărilor (Tracia Trade, Poliția Locală, diverse servicii din cadrul Primăriei), apoi se face o analiză a activitații din trecut a firmei Tracia Trade, prin prezentare unor indicatori fiscali. De reținut, marja de profit de 14.55% din 2015, primul an în care firma a realizat profit.

Putem afla detalii despre activitatea desfășurată de firma Tracia Trade în anii trecuți.

Capitolul 4 – “FEZABILITATEA ECONOMICA A CONCESIUNII”

Ni se prezintă niște tabele cuprinzând investițiile necesare (1.038.850,54 lei) și cheltuielile de exploatare (4.962.920,00 lei) pe o durată de cinci ani. Hai să acceptăm aceste valori așa cum ne sunt servite. (pag 31-32)

Urmează un tabel care cuprinde veniturile estimate, pe zone, din vânzarea tichetelor, a abonamentelor, încasarea amenzilor și din activitatea de imobilizare a autovehiculelor.

Se ține cont de gradul de ocupare și de ponderea abonamentelor, de gratuități etc., așa că nu avem motive să ne îndoim de corectitudinea estimărilor. De aici, rezultă un venit estimat în cinci ani de 35.693.142,86 lei fără TVA. O sumă frumoasă, aș spune, dar:

AUTORUL STUDIULUI INTRODUCE UN INDICATOR NOU:

TOTAL VENITURI ÎNCASABILE 32 %

Am citit și recitit întreg studiul, am căutat pe internet, dar nu mi-am dat seama de unde provine această cifră. Dar, din acest moment:

„….valoarea estimativa a concesionarii pe o durata de 5 ani a activitatii este in suma de 11.421.806 lei .”

Mai departe, un subcapitol pe care-l copiez în întregime:

4.3. Analiza de risc

Principalele categorii de riscuri identificate sunt:

  • riscul neîndeplinirii cerinţelor specifice impuse proiectului;

  • riscul ca cererea de utilizare să fie mai mică decât estimările;

  • riscul financiar;

  • riscul de apariţie a unei situaţii de forţă majoră;

  • riscul operaţional şi al asigurării nivelului de performanţă;

  • riscul exploatării concesiunii;

  • riscul legislativ;

  • riscul uzurii morale şi al necesităţii modernizării serviciului;

  • riscul asociat protecţiei mediului.

Riscul este evidenţiat în raportul de evaluare a riscurilor: 80,40%

Înainte de a trece la discuția despre semnificația procentului de riscuri de 80,4% să ne uităm la metoda de calcul. Nu înțelegem de ce scorurile celor 8 clase de riscuri au fost adunate și nu calculată o medie ponderată. Pe logica autorilor studiului de a face adunare și nu medie ponderată, în varianta extremă în care toate riscurile ar avea indice de probabilitate și grad de risc maxime, atunci am avem un procent de riscuri de 250% (!?), ceea ce nu este posibil nici din punct de vedere al analizei statistice, nici economice. Hai sa fim serioși! Puține afaceri prezintă mai puțin risc ca acest business cu parcări, poate doar pompele funebre. Risc de 80.40%?!

Începând cu pagina 39 a celebrului studiu, există un tabel cu formula de calcul din care rezultă acest grad de risc imens, cu explicațiile aferente. Poate îl pricepeți mai bine decât mine, eu în schimb nu-l pot accepta, mai ales că se și cuantifică: “rezultă o marjă de risc anuală în suma de 1.836.626 lei.”

În continuare, în sfârșit se face o comparație între cele două scenarii: delegare directă și concesionare. Desigur, în baza cifrelor de mai sus. Adică, venituri estimate de 11.421.806 lei.

Concluzia principală este că:

Diferenta dintre VNA-urile celor doua scenarii prezentate, de 14% nu poate sa justifice acceptarea unui grad de risc de 80.4% , ce ar putea sa afecteze veniturile realizabile in varianta delegarii directe;”

Adică, financiar este mai avantajoasă administrarea în regim propriu, dar nu se poate accepta acea marjă de risc de 80% (care, de fapt, nu are nimic de a face cu realitatea).

Din acest moment, studiul consideră decizia luată în sensul concesionării serviciului. Drept dovadă, în următoarea pagină ni se prezintă un fel de contract. Citez:

4.5 Prezentarea concesiunii

Concesionarea „Sistemului de management al parcărilor publice cu plată în Municipiul Tg. Mures” implică următoarele părţi:

Concedentul: Consiliul Local al municipiului Tg. Mures, în calitate de autoritate contractantă;

Concesionarul – operatorul economic – persoană juridică cu capital privat;

Contractul de concesiune de servicii se va întocmi conform legislatiei in vigoare, prezentate detaliat la Capitolul 1.

Potrivit Capitolului 3.2 si 3.3 din prezentul studiu, concesionarul va avea in administrare un numar estimat de 4.448 locuri de parcare, repartizate pe un numar de 89 de strazi, in 3 zone tarifare. Toate obligatiile privind intretinarea si administrarea spatiilor de parcare cad in sarcina concesionarului.

Pretul de referinta pentru licitatia de concesionare a acestui serviciu a fost calculata la suma de 895.000 lei pe an, aferent acestui numar de parcari.

Amortizarea investitiei initiale realizata de concesionar, se va produce in anul 4 de activitate. Marja de profit estimata a concesionarului este de 8.3%.

Bunurile de retur cu o durata de viata mai mare de 5 ani sunt estimate la o valoare de 186.993 lei si la finalul contractului vor intra cu titlu gratuit in proprietatea Primariei.”

Am câteva probleme cu această abordare:

  • decizia concesionării încă nu a fost luată;

  • deocamdată sunt doar cca. 2.300 de locuri de parcare taxate, extinderea zonei încă nu a fost aprobată;

  • de unde rezultă valoarea concesiunii (în sumă de 895.000 lei pe an)?!

Dacă acceptăm cifrele din acest studiu, 11.421.806 lei venituri – ( 1.038.850,54 investiții + 4.962.920,00 lei cheltuieli + 4.475.500 lei redevență) rezultă un profit de 944.535,46 lei, adica o marjă de profit de 8,3%, cât s-a prevăzut în studiu.

Dar de unde provine acest indice?

Să înțelegem că, până acum, din zece mașini parcate șapte nu aveau nici tichet, nici abonament și nici nu au fost amendate? Îmi e greu să cred acest lucru în condițiile în care firma Tracia Trade se lăuda că are cel mai performant și eficient sistem de control din România.

Hai să presupunem că acel indicator nu este de 32%, ci de 52%. În aceste condiții, veniturile concesionarului sunt de 18.560.434,29 lei, cheltuielile nu se modifică, deci profitul pe cinci ani devine 8.083.163,75 lei, adică o marjă de profit de 43.55%.

Mai facem un calcul, să presupunem că acest concesionar este performant și va realiza veniturile estimate în procent de 100%, atunci în cinci ani va obține un profit de:

35.693.142,86 – 10.477.270,54 = 25 215 872,32 lei, iar orașul va primi 4.475.500 lei.

În acest caz, marja de profit a concesionarului este de 70,65 %, iar a Primăriei este de 12.54%.

La sfârșitul capitolului ni se prezintă o analiză SWOT a concesiunii. O analiză din care rezultă, desigur ați ghicit deja, că singura variantă benefică este concesionarea.

Capitolul 5 – “FEZABILITATEA FINANCIARA A CONCESIUNII”

Nu intru în detalii, o găsiți la pagina 51.

Partea interesantă abia urmează, și anume ajustarea tarifelor:

1. introducerea zonei 0 unde abonamentele nu sunt valabile, iar taxa crește cu 50%, de la 2 la 3 lei/oră;

2. abonamentul de o zi în zona 1 se scumpește cu 186%, de la 3,5 lei la 9 lei;

3. abonamentul pe 12 luni va fi de 500 de lei, în creștere cu 52% față de 330 lei, cât costă acum;

4. valoarea abonamentului lunar crește de la 27,50 lei la 46,70 lei (+70%).

Urmează subcapitolul:

5.8. Fundamentarea pretului de referinta pentru licitatia de concesionare si determinarea termenului de concesionare”

Adică vom calcula valoarea redevenței. Desigur, va rezulta valoarea de 895.000 lei, că doar am folosit-o deja în capitolul 4!

Ne este prezentată o frumoasă formulă matematică (o găsiți pe pagina 58 cu explicații cu tot). Dacă nu ați priceput-o, vă explic: se ia valoarea redevenței actuale, adică 160 de lei și se înmulțește cu diverși factori proveniți din creșterile de preț de mai sus și se ajunge la valoarea de 200,95 lei. Simplu, nu? Și formula este chiar corectă, cel puțin matematic, iar autorul studiului este chiar mărinimos. Propune o redevență de 201 lei / an / loc de parcare.

Mai departe, în capitolul 6 găsim descrierea modalitaților de aplicare a sancțiunilor (pag 62-69), în capitole 7-9 aspectele sociale, instituționale și de mediu ale concesionării (după părerea mea fără nicio legătură cu obiectivul studiului).

Următoarele capitole 10-14 doresc să vină în ajutorul Consiliului Local, conțin sfaturi pentru întocmirea caietului de sarcini, stabilirea indicatorilor tehnici, se reiau aceleași concluzii etc. La sfârșit găsim unele din anexe (jumătate lipsesc).

Pápai László Zsolt,

în numele Partidului Oamenilor Liberi

  1. Grig Moldovan says:

    Buna ziua Oamenilor Liberi,

    Incep prin a prezenta scuze pentru povestea lunga ce va sa urmeze mai jos.
    O tema care intr-un fel sau altul afecteaza zilnic o mare parte din cetatenii urbei, indiferent de modul de deplasare ales (auto personal, transport public, ciclisti, pietoni), ar merita totusi o dezbatere mai ampla astfel incat decizia sa fie luata in cunostinta de cauza si sa permita implementarea unei solutii adecvate secolului in care traim.

    O strategie coerenta in domeniul parcarilor ar trebui dezvoltata in urma consultarii publicului interesat (rezidenti, afaceri amplasate in zona, alte categorii) in privinta problemelor constatate, imbunatatirii traficului (si a sigurantei rutiere a participantilor), optimizarii accesului pentru persoanele cu dizabilitati si statuarii de prioritati pentru rezidenti (loc de parcare linga domiciliu). In acest sens, as indrazni sa apreciez ca efectuarea empirica a unor masuratori in teren – fara nicio relevanta statistica – poate eventual clarifica necesarul de patrunjel in zeama.

    Ca principii pentru demararea unui astfel de demers (fara sa ne pierdem multa vreme reinventand coada la cireasa – internetul e plin de surse/studii calificate), s-ar putea porni de la niste aspecte de bun simt:
    1. Consumer choice. People should have viable parking and travel options.
    2. User information. Motorists should have information on their parking and travel options.
    3. Sharing. Parking facilities should serve multiple users and destinations.
    4. Efficient utilization. Parking facilities should be sized and managed so spaces are frequently occupied.
    5. Flexibility. Parking plans should accommodate uncertainty and change.
    6. Prioritization. The most desirable spaces should be managed to favor higher-priority uses.
    7. Pricing. As much as possible, users should pay directly for the parking facilities they use.
    8. Peak management. Special efforts should be made to deal with peak-demand.
    9. Quality vs. quantity. Parking facility quality should be considered as important as quantity, including
    aesthetics, security, accessibility and user information.
    10. Comprehensive analysis. All significant costs and benefits should be considered in parking planning.
    (http://www.vtpi.org/park_man.pdf)

    Apropo de siguranta traficului (a se citi: dreptul pietonilor de a circula pe trotuare nestingheriti de masini parcate la o juma’ de metru de peretii cladirilor), orasele civilizate asigura marcaje individuale pentru fiecare loc de parcare, folosind chiar culori diferite pentru a evidentia tipul fiecarui loc de parcare (rosu = servicii urgenta, galben = inchiriat rezidenti, albastru = fara restrictii).

    Google Maps si alte aplicatii dedicate (spre exemplu: http://www.samrrr.ro/glp.php) par extrem de utile sub acest aspect, asigurand multe din cerintele necesare atat pentru studierea problemei (amplasarea exacta a tuturor locurilor de parcare), cat si pentru administrarea transparenta, online, in timp real si fara birocratie a serviciului respectiv.

    Un weekend plin de zambete si ohmi va doresc,
    Grig

  2. Barla Zsolt says:

    Răspuns la analiza studiului de oportunitate, lansat de dl.Pápai László Zsolt, în numele Partidului Oamenilor Liberi

    Studiul de oportunitate privind concesionarea serviciului public de exploatare și întreținere a parcărilor cu plată din Municipiul Tg. Mureș, a fost realizat în baza caietului de sarcini și a proiectului tehnic, elaborat de Primăria Tg. Mureș, și are la bază informații furnizate de Administrația Domeniului Public, Direcția Economică, Tracia Trade, precum și date obținute prin documentare directă.
    Funcție de natura tematicii anumitor capitole, a fost necesara colaborarea cu specialiști în domeniul financiar-contabil, juridic și tehnic, studiul reprezentînd munca unei echipe de specialiști. Apar pentru prima oară în analiza acestui domeniu de activitate noțiuni tehnice și criterii de stabilire a unor parametrii specifici, care nu se mai regăsesc în alte studii de acest tip, cum ar fi:
    – Gradul de ocupare al parcărilor
    – Gradul de încasare a taxelor
    – Stabilirea arealului taxabil și a zonelor tarifare
    – Fundamentarea economică a tarifelor de parcare
    – Fundamentarea tehnico-economică a prețului de referintă pentru licitația de concesionare
    – Planșe detaliate pentru evidențierea distinctă a fiecărui loc de parcare, potrivit normelor în vigoare
    – Identificarea unor categorii de risc specifice activitășii
    In baza celor arătate mai sus, studiul reprezintă o lucrare fundamentată pe date concrete specifice, care răspunde la toate solicitările cerute de Primăria Municipiului Tg Mureș, punind la dispozitia Consiliului Local toate informațiile necesare pentru adoptarea unei hotărîri juste în privința administrării acestui serviciu.

    Nu ne interesează pregătirea profesională și competența celor care au întocmit această analiză, dar în lipsa unor date concrete care să susțină afirmațiile dvs. , materialul pe care l-ați lansat în spațiul public vă poate aduce prejudicii de imagine.
    Vă rugăm pe viitor, înainte de a face un demers, să aveți bunăvoința de a ne cere informații sau clarificări, ca o dovadă de conduită pentru un partid care apără valorile democratice.
    Totodată mai menționăm faptul că SC EVENTUS COM CONSTRUCT SRL, nu are nici-o culoare politică și nu aparține nici unui grup de interes.

    Vă răspundem punctual la concluziile lansate de domnul Pápai László Zsolt, din partea Partidului Oamenilor Liberi.

    P.L.Zs: Am analizat studiul privind parcările: indicatori fără justificare, cifre din burtă, calcule eronate.
    Studiul e făcut astfel încât să reiasă că e mai bine ca parcările să fie concesionate, decât să fie trecute în administrarea Primăriei.
    ECC: Așteptăm să publicați indicatorii justificați, cifre concrete și calculele corecte, de care probabil dispuneți.

    P.L.Zs.: Concluzii pe scurt
    1. Se vede de la o poștă că acest studiu poartă amprenta Tracia Trade.
    ECC: Tematica studiului ne-a obligat să apelăm la firma care a administrat acest serviciu, pentru a obține atît date financiar-contabile, cît și parametrii tehnici specifici, informații indispensabile pentru elaborarea studiului. Așa cum am arătat în deschidere, astfel de date ne-au fost furnizate și de instituția Primăriei. Este firesc să existe o astfel de culegere de date pentru realizarea unui studiu ancorat în realitate.

    2. Din informațiile găsite, firma care a întocmit studiul nu are experiență în domeniu.
    ECC: Sunt informații neverificate, nu am fost contactați de autorii acestui material, pentru a putea da lămuriri în acest sens.
    P.L.Zs.: 4. Măsurarea gradului de ocupare a parcărilor s-a efectuat într-o perioadă cu circulație redusă și fără prezența turiștilor în oras, în realitate gradul mediu anual de ocupare este mult mai mare.
    ECC: În mod evident măsurătorile s-au făcut după contractarea studiului, evitîndu-se perioada sfârșitului de an și a primei decade din 2017, cînd foarte multe personae au fost în concediu. Activitatea normală în oraș a început luni 09 ianuarie, motiv pentru care considerăm că perioada aleasă pentru măsurători (09-20 ianuarie) este cea optimă. Gradul mediu anual de ocupare invocat de persoanele care critică studiul este un parametru statistic multianual, ce nu poate fi determinat în cadrul unui astfel de studiu. În mod cert, dacă măsurătorile s-ar fi făcut după data de 20 ianuarie, data la care concesionarul și-a încetat activitatea, procentele de ocupare ar fi fost mult mai mari, așa cum se constată și în momentul de față, deoarece lipsa unei taxe de parcare conduce la staționări de lungă durată. Așadar era esențial ca măsurătorile să se facă în timpul funcționării serviciului de administrare a parcărilor. Dacă persoanele care contestă, au făcut un studiu paralel, îi rugăm să prezinte date concrete, care să demonstreze cea ce se invocă, respectiv: “indicatori fără justificare, cifre din burtă, calcule eronate.”

    P.L.Zs.: 5. Se calculează/folosește un indicator de risc al afacerii ridicol de mare – 80.40%.
    ECC: Calcului indicatorului de risc este tratat detaliat în Capitolul 4.3
    La elaborarea lui, firma a apelat la un specialist în domeniu, introducîndu-se indicatori de risc specifici activității, cum ar fi: reducerea semnificativă a locurilor de parcare, disfuncționalități în sancționarea contravenienților, deficiențe în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, implementarea procedurilor de comunicare a proceselor verbale de contravenție. Această valoare a riscului este una maximală, care include valoarea tuturor riscurilor cuprinse la capitolul 4.3.
    Evident că funcție de factorii concreți pe perioada derulării activității, unii din acești factori pot să lipsească iar alții pot să nu aibă valoarea cuprinsă în analiză. Cu alte cuvinte procentul de 80,4% trebuie interpretat ca potențialul maxim de risc care poate să apară în situația în care toate riscurile cuprinse în studiu se materializează, și individual au valoarea maximă evaluată de noi. Pentru un cunoscător în materie, acesta este un fapt cunoscut.

    P.L.Zs.: 6 Estimarea veniturilor are la bază niște formule matematice corecte, suma obținută pare reală: 35.693.142,86 lei fără TVA.
    ECC: Afirmațiile făcute în legătură cu suma de 35.693.142,86 lei, extrase din tabelul cu evaluarea veniturilor estimate pe 5 ani, sunt eronate, întrucît această sumă reprezintă o valoare absolută, ideală, care s-ar obține prin încasarea fiecărui minut din intervalul orar (8-17), pentru toate cele 4448 locuri de parcare, respectînd gradul de ocupare al parcărilor pentru fiecare zonă tarifară. Din analiza economico-financiară pe ultimii 3 ani a concesionarului, a rezultat, raportînd încasările acestuia la valoarea absolută explicată mai sus, că în nici-o lună gradul de încasare nu a depășit procentul de 20%.
    P.L.Zs.: 7. Autorul introduce o constantă nouă, fără absolut nicio explicație: TOTAL VENITURI ÎNCASABILE 32 %, drept urmare veniturile estimate scad la 11.421.806 lei.
    ECC: Gradul de încasare de 32% introdus în studiu la Capitolul 4.2, are ca punct de referință procentul realizat de concesionar așa cum am prezentat mai sus, la care am propus o majorare de peste 50% , care va trebui atinsă de viitorul concesionar prin îmbunătățirea activității de control și sancționare. Acest indicator este parametru nou introdus în astfel de studii, pe care nu-l veți regăsi în nici un studiu de asemenea tip făcut anterior, fiind preluat din practica în domeniu din țările UE.
    P.L.Zs.: 9. Creșterea valorii redevenței/loc de parcare are la bază exclusiv scumpirea tichetelor și a abonamentelor, cu procente cuprinse între 50% și 186%, iar creșterea valorii redevenței încasate de Primărie are la bază dublarea numărului de locuri de parcare taxabile.
    ECC: Informație eronată! În capitolul 5.8 se precizează clar, că prețul de referință pentru licitația de concesionare se exprimă în lei/loc parcare/an și are o valoare propusă de 201 lei față de 160,3 lei cît a fost în contractul anterior, respectiv se propune o creștere a redevenței cu 25,42% per loc/ parcare/ per an! Influența acestei creșteri provine într-o mica măsură din ajustarea tarifelor (6,96%), restul creșterii fiind generate de îmbunătățirea activității de administrare. În mod evident dacă Consiliul Local va aproba un areal mai mare de străzi pe care să fie aplicată taxa de parcare, valoarea absolute a redevenței va crește proportional. Prin studiu se propune un numar de 89 de străzi pe care să se aplice taxa de parcare, dar Consiliul Local împreună cu executivul vor hotărî în final străzile care vor intra în regim de taxare, urmînd ca funcție de aceasta să se stabilească numărul final de locuri de parcare și implicit valoarea totală a redevenței.
    P.L.Zs:10. Se propune extinderea nejustificată a zonei taxabile, pâna la Cocosul de Aur, Unic și strada Nicolae Bălcescu.
    ECC: Arealul propus pentru introducerea taxei de parcare are ca și criterii tehnice de includere, gradul de ocupare al parcărilor, grad determinat de măsurători directe în teren, așa cum este prezentat în capitolul 3.1. Acest areal este doar o propunere pe care administrația locală poate să o accepte sau să o modifice.
    P.L.Zs.:11. În studiu nu am găsit niciun cuvânt despre proiecte de viitor, de exemplu, construire de parcări sub/supraetajate, montarea unor sisteme de supraveghere video, înființare de parcari P+R etc.
    ECC: Aspectele menționate de către autorii analizei, nu fac obiectul acestui studiu, nu au fost menționate nici în caietul de sarcini nici în proiectul tehnic aferent.
    P.L.Zs.: 12. Au existat în trecut nemulțumiri legate de activitatea firmei Tracia Trade și de nivelul scăzut al redevențelor încasate de municipalitate de pe urma concesionării activității de administrare a parcărilor, 500.000 lei/an, în condițiile în care, alte orașe obțin multe milioane anual din această activitate.
    ECC: Faptul că redevența a fost mica s-a datorat faptului că , firma concesionară a administrat în ultimii ani ai contractului un număr de aproximativ 2311 locuri de parcare, față de 3119 contractate. Vis-à-vis de alte orașe cu milioane, vă rugăm să serviți exemple concrete și nu cifre din burtă.
    P.L.Zs.: 13. Studiul dorește să ofere soluții la această problemă, dar creșterea sumelor încasate de Primărie se dorește a se obține exclusiv de la comunitate, prin extinderea zonei taxabile (de la 2.311 locuri la 4.448) și scumpirea tarifelor cu până la 186%, fără să-i ofere populației nimic în schimbul tarifelor majorate, nici măcar în perspectivă.
    ECC: Argumentul major al finanțării si continuarii activității de administrare a parcarilor cu plata este necesitatea de a asigura un cadru legal prin care orice proprietar auto are dreptul de a avea acces la un loc de stationare in zona centrala a municipiului. Acest cadru a fost reglementat inca din anul 1999 prin HCL 220/ 25.11.1999 modificata si imbunatatita prin HCL 74 /2009
    Situația care se poate observa în prezent, în care locurile de parcare sunt ocupate cu autovehicule ce staționează pe termene lungi, conduce la lipsa locurilor de parcare libere și generează aglomerarea traficului prin existența multor autovehicule aflate în mișcare doar pentru a găsi un loc de parcare.

    P.L.Zs.: Am aflat între timp că, totuși, în al 24-lea ceas s-a organizat o licitație pentru realizarea unui studiu de oportunitate privind concesionarea acestui serviciu.
    ECC: Nu este rolul nostru să apărăm Primăria, dar dezinformarea dvs. atinge cote uriașe. Primăria Tg. Mureș a organizat un număr de 4 licitații, pînă s-a semnat contractul cu SC EVENTUS COM CONSTRUCT, prima avînd loc în luna octombrie, ultima pe 23 decembrie 2016. Atîta doar, că nici-o societate (somitate în domeniu) nu a acceptat să facă studiul la prețul oferit de către Primăria tg. Mureș.

    P.L.Zs.: Suma prevăzută: 10.000 de lei. Foarte puțin pentru a putea elabora un studiu de o asemenea anvergură. Totuși, s-a găsit o firmă din oraș care a licitat și și-a adjudecat lucrarea. Să nu vă gândiți la o somitate în domeniul gestionării parcărilor. Este vorba despre Event Com Consulting SRL care, conform Ministerului Finanțelor, s-a înființat în septembrie 2014, are un singur asociat/administrator, nu are niciun angajat, iar cifra de afaceri pe tot anul 2015 a fost de 15.000 de lei. Conform aceluiași Minister, domeniul de activitate a acestei firme este: „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” (http://www.mfinante.gov.ro/infocodfiscal.html, CUI: 33634918).
    Am căutat pe internet, firma respectivă nu are site, nu este prezentă pe Facebook, dar am găsit o referire că s-ar ocupa de design interior. După cum v-am spus, nu este o somitate în domeniu, dar măcar lucrează ieftin.
    ECC: Suma într-adevăr este foarte mică, costurile de elaborare a studiului au depășit valoarea contractului. Informația furnizată de dvs. privind cifra de afaceri și angajații datează din anul 2015, intru-cît nu v-ați ostenit să cereți informații actuale direct de la noi. Totodată domeniul de activitate pe care îl menționați este de fapt domeniul principal de activitate, pe lîngă acesta societatea are și domenii secundare de activitate, printre care și elaborarea de studii. Într-adevăr nu suntem o somitate în elaborarea de studii de parcări, dar cu această ocazie poate ne înșirați cîteva astfel de societăți, din moment ce se pare că sunteți cunoscător în acest domeniu.
    P.L.Zs.: Avem în față un document în format PDF de 92 de pagini, format din 14 capitole și șase anexe. Impresionant aș zice, dacă nu ar apărea primele probleme: studiul nu este semnat, nu apare nicăieri cine l-a întocmit. În plus, lipsesc anexele 1, 3 și 4.
    ECC: Studiul a fost predat conform cerințelor caietului de sarcini cu scrisoare de înaintare, toate actele de semnat s-au semnat de către părți. Au fost predate toate cele 6 Anexe.
    Cu respect
    Barla Zsolt
    S.C. Eventus Com Construct S.R.L.
    [email protected]

    • GIGI CONTRA says:

      POATE SA VINA SI PARTIDUL OAMENILOR LIBERI CU O PROPUNERE IN CEEA CE PRIVESTE PARCARILE SAU DOAR SA FIE GICA CONTRA LA TOT CE SE INTAMPLA IN ORAS . E CEL MAI SIMPLU LUCRU DE A COMBATE CEVA DE A GASI NOD IN PAPURA LA ORICE . DAR CONSIDER CA FARA O ALTERNATIVA CONCRETA FA FACETI DE MAREA MINUNE IN ORAS

  3. Jazz&Rock says:

    Eu as vrea sa pun o intrebare legata de acest subiect: Oare „tovarasii” care me conduc, au incercat sa parcheze ziua in zona centrala? Oare ei stiu ca noi, pulimea, cei care avem masini, dam si cate 5-6 ture de centru pentru a „ne scapa” de masina din dotare? Oare din excursiile lor de sute de mii de euro, prin orasele din lume, nu au vazut ce fac altii? De exemplu cum construiesc parcare supra-etajate? Cred ca nu! De falt nici nu cred ca ii intereseaza, o data la patru ani, Dr.Florea and Co., ne vinde aceleasi gogosi cu acoperirea Poklosului, scoaterea caii ferate din oras, artere de tren pe piloni si tot felul de shit-uri, de prostit gastele! De fapt nu asta ii intereseaza pe ei, cum si unde ne lasam noi masinile, ii intereseaza sa dea parcarile altui „tovaras”, de la Tracia Trade, care din banii incasati, trebuie sa sponsorizeze ambitia consilierului Maior, fotbalul si de asemenea, sa plateasca toate cacaturile care se factureaza pentru campaniile electorale! De fapt, asta este realitatea, stimabililor, oamenii astia nu au nici o legatura cu ideea ca parcarile sa se incaseze la bugetul primariei, acolo deja se vad si nu ii pot dirja sumele asa cum vor ei! Eu zic, daca ati ajuns acolo, POL, faceti pe interesantii si incercati ori sa treaca parcarile la oras, unde sa se aleaga ceva de banii astia, ori faceti in asa fel incat sa vina o firma din alt oras, care sa plateasca o redeventa consistenta! Si ar mai fi inca multe de spus, stimabilior….

  4. Zona P-ta Teatrului, parcare subteran, parcarea din spatele teatrului, str. Calarasi si pe stradutele limitrofe gradul de ocupare este 100%.

  5. O solutie profitabila ar fi construirea unor parcari etajate in spatele Teatrului National si in parcarea Spit. Jud. de Urgenta MS.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>