Considerăm că, la acest capitol al marilor proiecte de infrastructură în Târgu Mureș, este mai importantă onestitatea, decât lansarea de promisiuni plagiate. Am constatat că toate partidele momesc electoratul cu poduri, tren urban, piste de biciclete, park&ride la intrările în oraș, parcări supraterane, dar omit să spună un singur lucru. Toate aceste proiecte se regăsesc deja într-un document adoptat și aprobat în 27 iulie 2017 de către Consiliul Local Târgu Mureș, și anume SIDU (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2016-2023), dar și în PMUD (Planul de Mobilitatea Urbană Durabilă), pe care le publicăm mai jos.

Fără aprobarea acestor documente, orașul nu ar fi putut accesa fonduri europene. Pentru unele proiecte – cum ar fi modernizarea transportului în comun, reabilitarea și modernizarea a opt licee construirea a două creșe pe str. Apaductului și în Cartierul Belvedere etc. -, au și fost accesate deja fonduri europene, iar proiectele sunt în derulare.

POL nu vă vinde iluzii, ci vă explică onest opinia sa. Nu putem să vă promitem poduri peste Mureș ca și când ar fi ideea noastră, când ea există deja în documentele aprobate ale administrației publice locale.

În SIDU puteți găsi descrierea proiectelor de la pagina 298 (sunt peste 204 proiecte și idei de proiecte), iar în PMUD găsiți totul de la pagina 381.

În contextul în care proiectele există deja, deci nu mai trebuie inventate (asta nu exclude apariția de noi idei, pe care POL le prezintă pe acest site) apar două direcții congruente:

Prioritizarea – se face în funcție de mai mulți factori, cum ar fi: studii de trafic profesioniste, viziunea privind fluidizarea și reducerea traficului auto, studii de fezabilitate, dezbateri publice, consultări cu antreprenorii, instituțiile de învățământ și ONG-urile și, nu în ultimul rând…

Sursele de finanțare – care pot fi din bugetul local, bugetul național, credite, granturi și fonduri europene.

Proiectele propuse în SIDU și PMUD însumează bugetul de investiții pe 20 de ani al orașului. De aceea e foarte clar că fără fonduri europene nu vom putea îndeplini mare parte dintre idei. Dar există și vești bune:

A. În bugetul UE pentru anii 2021-2027 se vor aloca fonduri numeroase în domeniul infrastructurii și al conectivității urbane, al digitalizării, al mediului și al domeniului social.

B. POL va tripla numărul de angajați ai Direcției de Fonduri Europene din Primăria Târgu Mureș, de la opt la 24 de angajați. Această Direcție va trebui să devină Prioritatea nr. 1 a oricărei administrații competente și profesioniste, pentru că va aduce prosperitate întregii comunități.

POL are oamenii pregătiți și competenți, care știu să prioritizeze proiectele și să le găsească sursele de finanțare. POL știe să adune la aceeași masă resursele intelectuale ale comunității locale și specialiști din Occident, cu experiență în domeniile de interes.

POL GÂNDEȘTE, POL ȘTIE, POL NU PLAGIAZĂ!

Mai jos vă prezentăm SIDU și PMUD.

SIDU

PMUD