După cum probabil ştiţi, consilierul local Bakos Levente a propus un proiect de hotărâre de consiliu local pentru schimbarea Regulamentului acestui for. În culise, s-a tot negociat între UDMR, PSD şi PNL o “formulă elegantă” pentru introducerea unui amendament, care să ducă la stoparea filmarii şi transmiterii live a şedinţelor CL, lucruri pe care le fac acum consilierii POL de pe un telefon mobil. În urma unor presiuni exercitate pe Facebook, PSD a anunţat că este de acord cu transparenţa (luându-i prin surprindere pe partenerii de alianţă locală de la UDMR), astfel că discutarea Regulamentului s-a amânat pentru şedinţa din februarie.programfuzet_new_ro_pdf_q.cdr

Fireşte, în iureşul negocierilor de culise, unii mai uită ce au afirmat pentru a obţine voturile târgumureşenilor. Le aduc aminte consilierilor locali UDMR din Tîrgu Mureș că, în campania electorală de la alegerile locale, l-au susținut la candidatura pentru Primăria Tîrgu Mureș pe colegul lor, Soós Zoltan. În programul său electoral acesta a promis că va aduce transparență în administrația locală și că: “Procesele de lucru ale administraţiei locale nu vor mai fi acoperite de ceaţă. În vederea unui flux de informaţii eficient şi mai rapid, activitatea şedinţelor consiliului local va putea fi accesată printr-un singur click pe internet. Puteţi urmări şedinţele consiliului local prin internet…”. În imagine puteţi vedea pagina 15 a programului electoral al lui Soós Zoltan, susţinut de UDMR şi intitulat “Pietrele de temelie ale viitorului”.

Radu Bălaş,

Consilier local al municipiului Tîrgu Mureş

  1. Bondor Sándor says:

    Stimate domn.
    Imi pare rau, dar acest articol este absurd.
    In primul rans NU ati sustinut pe dl Soós, avand propriul candidat! Sau ati tradat pe colegul dvs. Dan Masca la alegeri? Ba din contra sustinatorii POL au facut cam tot ce se putea pentru a-l impiedica pe Soós in alegeri.
    In al doilea rand dl. Soós nu a castigat alegerile, si nici nu e in consiliu. Cum poate fi el raspunzator de faptele consilierilor sau a nerealizarii programului sau electoral?
    De ce atacati un om fara vina in acest caz, de ce va folostiti de numele lui, in loc sa va bateti cu consilieri locali, care va creaza probleme?
    Asta e cumva jurnalism si corectitudine POL mai nou?
    M-ai dezamagit.

    • Radu Bălaș says:

      Nimeni nu l-a atacat pe Soos, ci pe consilierii UDMR care nu respecta programul lui Soos, care a fost acelasi cu al UDMR in campania electorală. În legatura cu sustinerea lui Soos in alegeri, trebuie să stiti un singur lucru: POL nu s-a înființat pentru a susține candidatul altui partid.

  2. presecan alexandru says:

    Este inadmisibil ce fac, alesii locali majoritari, e o rusine, ca-n sec. 21 sa nu poti vedea sedintele consililui local si nu inteleg de ce sunt impotriva ?! Au ceva de ascuns ? Dupa ce sunt alesi, nu-i mai intereseaza votantii ? Nu se poate asa ceva, dinsii nu vad ce se intimpla in tara ? Nu-si dau seama ca aroganta, nesimtirea, tupeul fara acoperire, lipsa empatiei fata de noi…..a apus ? Oricum, domniilor voastre din POL, va aduc toata stima mea si sunt sigur ca dreptatea, pentru care va luptati, va invinge, fiind si noi alaturi de D-voastra !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>