Am vizionat prezentarea politică a domnului Funeriu în care ne prezintă cele învățate din cartea lui Pierre-Henri Tavoillot, Cum să guvernezi un popor rege, „Comment gouverner un peuple roi”. Link-ul este aici: video Funeriu . Prezentarea domnului Funeriu m-a întristat adânc, după cum i-am scris în comentarii. Fiind interesat de detalii, domnul Funeriu mi-a indicat că ar dori să afle mai exact ce nu mi-a plăcut, așa că scriu acum, mai pe larg, ce cred eu ca e eronat în prezentarea dumnealui și în abordarea sa. Cele scrise aici nu sunt poziția oficială a POL, folosesc această pagină pentru că o postare facebook ar fi prea greoaie pentru ce voi scrie. Cu toate acestea, ideologia POL e destul de aproape de ideologia mea, ca să zic așa, de aceea sunt membru POL. Postarea va fi ceva mai lungă, așa că luați o cafea și pregătiți-vă. Înainte de a începe, câteva lămuriri: fac acest lucru pentru că Daniel Funeriu spune explicit în prezentarea sa că nu pretinde să aibă dreptate, și că dorește să prezinte niște idei. Textul e scris chiar pentru Daniel Funeriu, care, este doctor în chimie așa că voi folosi niște expicații tehnice care unor oameni din afara științei pot părea greu de înțeles. Publicul țintă al acestei postări e chiar Daniel Funeriu, așa că dacă nu înțelegeți părți tehnice, întrebați un chimist, fizician sau un matematician. Acum hai să începem.

Domnul Funeriu suferă de un caz sever de „Centralită Cronică”

Încă de la început, Daniel Funeriu ne spune cum orice politician care vine cu propuneri trebuie să prezinte și bugetul aferent acestor propuneri. Aici e primul punct unde Daniel Funeriu trebuia să înțeleagă capcanele centralismului, dar în loc să tragă concluzia corectă, adică centralismul nu funcționează, Daniel Funeriu ne îndeamnă, greșit, să venim cu un buget aferent propunerilor. Ce uită să zică Daniel Funeriu, e că un buget e o previziune. Fiind o previziune, are erori de estimare. Iar erorile de estimare, se adună în valoare absolută. Adică dacă bugetul total este B=B1+B2+B3+…+Bn, iar eroarea bugetului m este Ebm, atunci eroarea bugetului total este EB=EB1+EB2+EB3+….+EBn. Această formulă ne arată matematic că statul trebuie să facă cât mai puține lucruri. Deoarece erorile sunt aproximativ proporționale cu numărul de activități bugetate, atunci cu cât statul face mai multe activități, cu atât „eroarea de bugetare” este mai mare. Concluziile acestui punct sunt:

  1. Înainte de a veni cu ce va face, un polician trebuie să ne spună în primul rând ce NU va face. De exemplu, nu va face ceea ce privații pot face și ei, cum ar fi concerte, festivaluri, cluburi de sport profesionist, diferite subvenții.
  2. Înainte de a veni cu ce va face și bugetul aferent, un politician trebuie să propună și modele de buget și colectare bugetară. De exemplu, dacă un buget central este divizat in mai multe bugete locale, erorile bugetelor locale nu se mai propagă prim adunare, la bugetul central, ci rămân in bugetele locale.

După ce Sever Voinescu, în introducere, amintește că reformele lui Daniel Funeriu nu au fost trainice, Daniel Funeriu ne povestește vesel cum din funcția de ministru a „făcut o hartă a sistemului, a identificat defectele, iar apoi a luat măsuri să corecteze defectele”. Ce simplu, ce frumos, ce centralist! Probabil la fel au făcut și Andronescu și Liviu Pop, când din același birou au identificat măsurile lui Funeriu iar apoi le-au abrogat. Daniel Funeriu nu trage concluzia evidentă: dacă sistemul educațional ar fi fost descentralizat la nivel de județe sau orașe, și acele județe sau orașe ar fi implementat diferite variante de „reforme Funeriu” ar fi fost foarte dificil pentru Andronescu și Pop să anuleze acele reforme pentru că ar fi trebuit să acționeze județ cu județ, oraș cu oraș.

La minutul 33:16 Daniel Funeriu vorbește de ‘tirania unei minorități’ militante și dă drept exemplu niște vegani care-și impun veganismul și celor ce preferă carnea. Serios, exemplu mai bun nu putea găsi? În România în care doar o minoritate extremă are dreptul să concureze în politică, datorită legilor restrictive impuse de ei, Funeriu vine cu veganii? Hai că-i spun eu de o minoritate motivată care se impune într-o țară. Minoritatea din PNLPSDUDMRALDEPMPPRORO și variante ale lor. Minoritatea celor abonați la funcții publice, minoritatea celor care fără bani publici ar fi nimeni, minoritatea care vrea să ne convingă că „politica nu e pentru cei cinstiți”, „e ceva murdar”. Păi dacă electricienii ar convinge cumva populația că „meseria de electrician e o meserie josnică”, să vezi cât ai plăti dacă ai chema pe cineva să-ți schimbe o dulie. Ei sunt cei care au liste cu CNP-uri pentru a putea falsifica sute de mii de semnături, ei au avut grijă ca ani mulți românii să-și facă partid doar dacă aveau (falsificau) 50000 de semnături, ei cer ca un partid să fie înregistrat doar la București, ei cer ca la alegerile locale doar partidele să poată depune liste, spre deosebire de Franța, țara lui Funeriu, unde oricine poate depune liste la alegerile locale.

În prezentare se introduc conceptele abstracte de „popor societate”, „popor opinie”, „popor putere”. Bănățeanul Funeriu, poate în urma anilor petrecuți în Franța centralistă, nu amintește de popor român, popor maghiar, popor rom, popor german. Cred că Funeriu nu e conștient că până și secuii din două orașe la 50 km unul de altul, se uită unii la alții cu conștientizarea diferențelor ce-i separă: cei din Odorhei sunt pentru cei din Miercurea Ciuc niște reformați puțin ciudați, iar cei din Miercurea Ciuc pentru cei din Odorhei sunt niște fraieri care au dorit să fie capitală de județ iar acum s-au umplut de români veniți în instituțiile centrale. Bănățeanul Funeriu nu conștientizează că înaintea popoarelor abstracte a lui Tavoillot avem diferite popoare chiar în cadrul aceluiași areal național și lingvistic. Un maramureșean nu este egal cu un bihorean, un sucevean nu e la fel cu un gălățean.

Divorțul de realitate al lui Daniel Funeriu se manifestă în deplângera faptului că în parlament se „delibera prea mult”. Daniel Funeriu nu a fost la ședințele Consiliului Județean Mureș unde se votează organigrame, rectificari bugetare, zeci de puncte pe ordinea de zi, în ZECE minute. Da, ați auzit bine, zece minute. La nivel local, acolo unde PDL era tare în vremea lui de glorie, deliberarea pur și simplu nu există.

O altă trăznaie a lui Tavoillot este afirmația cum că azi, „finalitățile nu sunt clare”, sunt „prea multe opinii, prea multe păreri, nu mai avem ghidarea tradiției cum era în trecut”. Serios Daniel, toată lumea știe ce are nevoie această țară: siguranță pe stradă, spitale performante, școli dotate, drumuri, căi ferate. Doar complexitatea indusă de centralismul combinat cu lipsa de libertate politică a făcut ca lucrurile „să nu fie clare”. In fapt sunt foarte clare. Din nou, cu cât decizia e mai locală cu atât lucrurile sunt mai clare. Toți știm care sunt prioritățile in familie, vom ști prioritățile la nivel de cartier, și tot așa. Când decizia va fi teleportată la București, da ne încurcăm.

La minutul 1:02 Funeriu vorbeste despre „știrile false” și cum statul ar putea juca un rol în stoparea lor. Dragă Daniel, statul e furnizorul numărul UNU de știri false, prin cumpărarea publicității în ziare și televiziune. Uite un grafic cu sumele in valoare absolută care merg spre cumpărarea presei doar din partea primăriilor reședințelor de județ și a Bucureștiului. Statul cheltuie zeci de milioane de lei ca să ne mintă. Vedeti aci graficul cu “Indicele cumpararii presei” pe 2017.

 

Afirmația cum că „No, hai”-ul lu Avram Iancu ar fi cea mai tare cuvântare politică a românilor e pur și simplu uluitoare. Dacă rămâneam in sfera ucigașilor de civili maghiari, puteam măcar să luăm ultimatumul dat de Horea cetății Deva, ultimatum care conținea idei preluate până și de revoluționarii francezi, cinci ani mai târziu.

A face mișto de Elveția e o mare greșeală

Încununarea centralitei cronice a lui Daniel Funeriu are loc când ne explică că Elveția este un caz singular care nu poate fi imitat nicăieri. Ba ne dă și citatul faimos din Orson Welles: „…in Italia, pentru treizeci de ani sub Borgia, au avut razboaie, teroare, crime si varsare de sange dar au produs Michelangelo, Leonardo da Vinci si Renasterea. In Elvetia, au avut dragoste frateasca, au avut 500 de ani de democratie si pace si ce au produs? Ceasul cuc.„ Această afirmație, după regula lui Funeriu (prostia este un lucru neadevărat crezut de multă lume) este pur si simplu o prostie. Să preia domnul Funeriu replica unui personaj de Orson Welles e caraghios. Cine e acest personaj? E personaj pozitiv sau negativ? Poate e o metafora pentru Stalin. Explic si de ce aceasta afirmatie este o prostie. In vremea Renasterii Italia nu era o tara unificata, era doar un concept geografic. Michelangelo, Leonardo da Vinci si Renasterea au aparut intr-o ecologie de orase stat, cel mai important fiind Florenta, care a fost condus de diferite familii, Medici, Albizzi, sau era chiar republica uneori. Practic si Elvetia si Italia la vremea respectiva erau niste entitati bine descentralizate, localizate. Pe de alta parte „ceasul cu cuc” al elvetienilor era de fapt numele dat unor masinarii foarte complexe care sunt precursorii atat a motoarelor de azi cat si a conceptelor de „automaton”, roboti, chiar computer. Vedeti un exemplu in acest sens Zytlogge https://en.wikipedia.org/wiki/Zytglogge sau automatoni care se mai gasesc si azi https://www.atlasobscura.com/places/jaquet-droz-automata . Daca cineva prefera pictura realista a lui Giotto, Leonardo, sau precursorul computerului e chestie de gust, dupa mine.

În epoca modernă putem aminti ca Albert Einstein a terminat facultatea la Institutul Federal de Tehnologie Elvetian Zurich (ETH), doctoratul la Universitatea din Zurich, iar supraconductibilitatea, pentru care s-a acordat Premiul Nobel in anul urmator, a fost descoperita tot in Elvetia (la laboratoarele IBM). Cu siguranta chimistul Funeriu stie ce industrie chimica performanta este in jurul Basel-ului. Așa că mai încet cu pianul pe scari domnule Funeriu cand facem misto de cea mai stabila si performanta civilizatie europeana.

Divizarea politica a Europei a dus la suprematia ei

Un fapt mai putin apreciat e ca divizarea Europei in multe state mici a dus la suprematia ei mondiala. “Italianul” Cristofor Columb a cerut bani de la mai multi regi europeni inainte de a fi sustinut de catre regii Spaniei. Daca Europa ar fi fost centralizata sub un rege unic, acel rege ar fi refuzat cererea de finantare a lui Columb si asta ar fi fost. Acest fapt s-a si intamplat in China, stat care era mult inaintea Europei in calatoriile pe mare, avea vapoare mai mari, a ajuns in vestul Africii inaintea Europenilor. Dar in China centralista, in urma unui razboi civil, “factiunea anti explorari geografice” a castigat si uite asa, au ajuns europenii conducatorii intregii lumi pentru cateva secole.

Ipoteza ergodica si localismul.

Acum voi trece la o motivare empririca a nevoii de localizare. Ipoteza ergodica a fizicii statistice spune ca intr-un sistem ergodic media temporala a unui sistem este aceeasi cu media la un moment dat a mai multor sisteme ergodice identice. Aceasta afirmatie este echivalenta cu afirmatia cum ca toate starile posibile vor fi atinse daca asteptam suficient de mult timp. Ce inseamna asta pentru localizare? Hai sa ne intoarcem la exemplul invatamantului. Sa presupunem ca dorim sa gasim care este „sistemul de invatamant perfect” (sau macar destul de bun). Daca sistemul e centralist, atunci la fiecare patru ani am incercat un „sistem de invatamant”. Dupa 32 de ani am facut 8 incercari. Daca sistemul e localizat la nivel de judete, atunci in 32 de ani am incercat 8×41=328 de „sisteme de invatamant”. In care sistem credeti ca vom gasi mai repede o formula care functioneaza, in cel centralizat sau in cel localizat? Bineinteles ca nimeni nu impiedica alte judete sa imite judetele care au gasit formula optima inaintea lor. La fel se poate face si in sanatate, cultura si alte domenii. Localizarea e o conditie esentiala ca intr-un sistem ergodic, unde presupunem ca exista o situatie dorita, sa ajugem la acea situatie mai repede.

Funeriu nu e singur: chiar si Ion Ratiu a greșit referitor la localizare.

Tristetea mea profunda cand am vizionat prezentarea domnului Funeriu vine dintr-o cauza simpla. Mai pe romaneste, din partea lui “ma asteptam la mai mult”. Ca sa indulcesc critica, spun ca și Ion Ratiu a cazut in aceeasi capcana. In fenomenalele sale “Note zilnice” pe care le recomand tutoror, Ion Ratiu povesteste despre o intalnire cu mari oficiali straini la care era prezent si Crin Halaicu, proaspatul ales primar CDR. Crin Halaicu tace strategic si Ratiu scrie ceva de genul “mi-a placut de Crin Halaicu ca-si stia locul si nu s-a bagat in politica mare”. Dupa Crin Halaicu, Viorel Lis, Videanu, Oprescu, Florea, Ciuhandu (Timisoara), Funar, si alti meseriasi care au tinut tara in evul mediu, poate ca ar trebui sa priceapa si “desteptii aroganti” ai Romaniei unde este puterea, unde trebuie sa fie puterea, si unde trebuie sa fie localizarea si libertatea politica.

Adrian Mureșan, POL buget.

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>