În data de 21 februarie 2017, a fost AGA a SC Transport Local SA, alcătuită exclusiv din cei 23 de consilieri locali. Dacă la prima ședință nu au fost destui consilieri prezenți (doar cei de la POL fiind de față toți), la a doua am fost statutari. Am avut surpriza neplăcută să constat că majoritatea consilierilor prezenți nu citiseră materialul trimis cu o lună mai devreme de către conducerea Transport Local, așa încât nu știau care este situația societății. Am fost nevoit să le prezint eu un rezumat. Situația este dramatică și se prezintă cam așa:

  • se încasează anual 8.000.000 lei pe bilete, dar salariile sunt de 12.000.000 de lei. Deci din încasări se asigură doar 66% din cuantumul salariilor.
  • Primăria subvenționează anual transportul în comun cu uriașa sumă de 19.000.000, care reprezintă circa 7 % din buget. Asta pentru că s-au acordat gratuități cu nemiluita, 35.000 de târgumureșeni neplătind transportul în comun (70% dintre cei care folosesc această modalitate de transport).
  • În condițiile în care este menținută asocierea cu Siletina, nu se pot atrage fonduri europene pentru modernizări, deoarece firma care asigură transportul în comun trebuie să fie 100% a administrației locale.

Pentru prima etapă am propus o schimbare de strategie în ce privește achiziția de autobuze. Acum, în proiectul de buget pentru anul 2017 este prevăzută achiziția a 20 de autobuze noi „cu banii jos”, dar am cerut, în numele POL, ca de aceiași bani să se cumpere 40 (poate chiar 50) de autobuze noi în rate. Gradul de îndatorare al oraşului este de doar 9%, iar legea permite 30%, aşa că din acest punct de vedere nu este o problemă. De asemenea, cu 60 de autobuze noi (20 au fost cumpărate anul trecut) şi cu câteva mai vechi se poate întrerupe asocierea cu Siletina, Transport Local având un parc auto suficient. De asemenea, târgumureşenii s-ar putea bucura mai repede de un confort sporit. Acest lucru poate fi decis în luna martie, în momentul adoptării bugetului, cu condiţia ca majoritatea consilierilor să fie de acord cu propunerea.

În a doua etapă ar urma să se investească bani în e-tiketing şi modernizarea comunicării cu pasagerii, prin anunţarea electronică în staţii a timpului rămas până la sosirea autobuzului în staţie, sisteme GPS etc. Pentru asta nu s-a decis un termen anume.

În a treia etapă ar urma să se introducă un „tichet social” cu o valoare de 15 lei/lună, astfel încât cei care beneficiază acum gratuit de călătorii să plătească 15 lei. Într-un asemenea scenariu s-ar încasa circa 6.000.000 de lei anual, bani care ar acoperi salariile angajaţilor, plus ar degreva bugetul local de o parte însemnată a subvenţiilor. Acestea sunt încă doar nişte propuneri şi nu s-a decis când şi dacă se vor pune în aplicare.

Radu Bălaş,

consilier local al municipiului Tîrgu Mureş

Credit foto: www.zi-de-zi.ro

  1. mariana baldean says:

    Prea multe gratuitati, nu mi se pare normal si logic atita timp cat cei care circula cu autobuzul castiga aproximativ cat un pensionar. Discriminare, sau poate perpetua campanie electorala.
    Sa se renunte la Siletina !!!
    Transportul nostru local este perimat, invechit si improbabil, niciodata nu se respecta orarul de functionare, cand este frig pica autobuzele , calatorii stau in statie 30 minute, inacceptabil.

  2. Am o recomandare pe care dvs o puteti promova daca o gasiti concludenta.

    Daca se va exercita optiunea din contractul cadru incheiat de Primaria Tirgu Mures cu Iveco (60 vehicule Crossway de 10,8 metri lungime posibile din totalul de 80 pentru care s-a semnat), se poate modifica optiunea in 40 vehicule Crossway sau Urbanway de 12 metri lungime utila ? Mentionez asta pentru ca cele 20 vehicule Iveco Crossway de 10,8 metri (care de altfel sunt geniale ca acceleratie, poluare fonica redusa, etc) sunt cateodata prea mici sa care volume mari de calatori, inclusiv in afara orelor de varf (linia 18 dupa 10-11 dimineata e un exemplu solid).

  3. Gidofalvi Zoltan says:

    1)Renuntarea cat mai urgenta la aceasta „magnifica” asociere, sin cauza careia nu putem accesa fonduri europene pt ase dezvolta axest serviciu, mai ales ca el este ca vai de capul nostru in forma actuala, numai ca interesele unora primeaza fata de cel al cetatenilor.
    2)Accesarea apoi de fonduri pt modernizarea si echiparea corespunzatoare a garajului din str Bega , este o harababura acolo incredibila , functioneaza si „autogara” Siletina , intra si iese cine doreste in curtea societatii , care pana la urma e a orasului , de multe ori autobuzele nu pot efectiv iesi din curte garajulul din cauza autovehicoleleor parcate f. incomod.Deci DE FACUT ORDINE IN PROPRIA OGRADA, pt ca acum e un haos
    3)Scaderea drastica a gratuitatilor , care au fost date TOTDEAUNA in campanie electorala.
    4)Achizitia de vehicole in nr corespunzator, pt ca ce avem acum este total insuficient,nu stiu cum va arata viitorul apropiat , in care va trebui ca orasul sa asigure transportul in zona metropolitana.Momentan nici necesitatile orasului nu sunt acoperite.
    5)Dupa toate astea , ne putem gandi la transport electric , gen tramvai sau troleibuz, pt care se pot accesa fonduri nerambursabile
    6)Vreau o STRATEGIE referitor la cum vede primaria dezvoltarea transportului, pt ca in ultimii 20 de ani n-am vazut altceva decat focuri de paie electorale m adica inainte de alegeri s-au adus totdeauna cateva autobuze.Nu mai vreu transport pt campanie electorala, vreau un transport durabil, economic , ecologic, ergonomic si atractiv
    7)In fine, vreau un master plan pt transport asa cum toate orasele serioase au.Noi DE CE NU AVEM?Pt ca pastram mici sclipiri pt campania electorala.
    O buna tuturor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>