Partidul Oamenilor Liberi POL mulțumește tuturor alegătorilor care s-au regăsit în ideile promovate de noi, în proiectele și în oamenii propuși pe listele de candidați, iar la final ne-au învestit cu încrederea lor, exprimată prin vot.
La mai puțin de un an de la înființare, la prima participare într-un scrutin, grație voturilor obținute de la alegătorii noștri, POL a reușit să obțină 3 mandate de consilier local în CL Tîrgu-Mureș și 2 mandate de consilier local în CL Gheorgheni. Totodată, clasarea pe locul 3 a candidatului POL la Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș Dan Mașca (9,2% din numărul voturilor valabil exprimate) ne dă speranțe în perspectiva viitoarelor scrutinuri. Remarcăm de asemenea scorul de 4,45% obținut de lista de candidați POL pentru Consiliul Județean Mureș, în condițiile în care POL a propus liste de candidați în doar 3 din cele 102 circumscripții, mai exact la Tîrgu-Mureș, Sîntana de Mureș și Cucerdea.
Firesc, următorul obiectiv al POL este purtarea negocierilor în cadrul CL pentru implementarea în următorii 4 ani a cât mai multor proiecte pe care noi le-am propus și prezentat public.
Dan Mașca
președinte POL
[email protected]