15936477_1570321759661905_1624362688175515012_o 15965495_1571199836240764_7984170829156763373_n

A venit și iarna cea frumoasă, iar eu blocată!

În data de 24.11.2016 în cadrul ședinței Consiliului Local, am solicitat în fața colegilor cît și a domnului Primar Dorin Florea să se găsească o soluție pentru mine, pentru a putea intra în clădirea primăriei pentru a-mi exercita funcția de ales local. Zeci de ani trecuți în care nu numai că nu au găsit soluții de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități ( doar cu o intrare în curtea din spate ca la negrii), chiar au mai agravat situația. Sau făcut niște amenajări interioare cu o gresie care și uscat pe timp de vară este un pericol real pentru că alunecă ca un patinoar. Acum în timpul iernii cînd se umple scările cu apă și zăpadă, devine un pericol de viață, si nu numai mie. Dl. Claudiu Maior m-a asigurat atunci că a ințeles despre ce este vorba și vor vedea ce se poate face. Am așteptat cu răbdare să văd soluționarea problemei.

A trecut luna noiembrie și decembrie dar, săptămîna asta cînd am fost la primărie nu am găsit nici o schimbare. Aflu acum că, conform notei interne 67290/8127 din 21.12.2016 al Serviciului Public administrația domeniului public s-au executat lucrări de montare de ornamente luminoase pentru poavazarea Municipiului Tîrgu Mureș cu ocazia sărbătorilor de iarnă în valoare de 521587,55 lei, dar absolut nimic, nici un leu nu a fost alocat pentru cea ce am solicitat eu. Nu s-a putut pune o traversă pe scări pe timpul ierni, ca să nu alunece. Orcât de mult mă străduiesc să am încredere în resprezentanții primăriei, în bunăvoința lor cu care vor ei să ajute în accesibilizare, nu am cum … Trist! Nu știu cum mă voi descurca pînă la primăvara.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>